Casa=Acasă

Evadarea verde

Fiecărui copil îi place să se joace afară. Iar când „afară” e mai mult decât asfalt și un petic de iarbă, bucuria lor e înzecită. De aceea să găsim casa cu cea mai promițătoare curte a fost o mare provocare pentru echipa Kids Cloud. Dar când am găsit-o, a fost o încântare: o mie de metri pătrați de grădină cu pomi, arbori, alei dosite și cotloane perfecte pentru jocuri năstrușnice. Un loc de joacă supradimensionat, ocrotit de umbra copacilor, perfect pentru explorare, ideal pentru evadare. Copiii de pe norul nostru de verde sunt dinamici și neobosiți: o porție de aer curat și o curte atent amenajată este rețeta ideală pentru o zi perfectă la KIDS CLOUD.

Am lăsat câteva cotloane sălbatice pentru explorat și jocuri de adaptare la provocările inerente din natură. Dar avem și un parc de joacă special amenajat pentru amuzamentul copiilor: tobogane, leagăne, pereți de cățărări și peticul nostru de plajă – lada de nisip.

Pentru ca zilele toride de vară, ne-am pregătit și cu alte atracții imposibil de uitat: circuit de apă, perete muzical, balansoar etc. Avem și un mini-șantier pentru micuții pasionați de construcții, cu un mic excavator și alte utilaje de jucărie.

Curtea KIDS CLOUD e mai mult decât un parc de joacă și un colț de umbră răcoros – e cel mai bun loc pentru explorare și adaptare la provocările din natură. Creștem copii curajoși, îndrăzneți, liberi și plini de imaginație, pe care îi ocrotim arătându-le cum să facă față provocărilor, nu ținându-i departe de ele. Iar grădina noastră sunt locul ideal pentru asta.

Uneori chiar și locul ideal pentru somnul de prânz și servirea mesei – indiferent de anotimp.

 Casa și dotările

KIDS CLOUD este inspirat de copiii noștri și de nevoia lor de a se simți la grădinița la fel de iubiți, de liberi și de apreciați ca acasă. Și, în general, să se simtă Acasă.

Am ales metoda norvegiană de integrare a curriculumului nostru pentru simplitatea abordării și naturalețea raportării la valorile și sentimentele copilului. De aceea și în amenajarea interioară a casei ne-am lăsat inspirați tot de abordarea norvegiană – pentru simplitatea liniilor și naturalețea culorilor, pentru lipsa decorurilor inutile și pentru materialele naturale folosite din respect pentru copiii și părinți.

În casa KIDS CLOUD am păstrat feeria pentru jocuri inovative și povești cu tâlc pentru viață. Și am decorat casa cu lemn natural, cu desenele pline de culoare și inspirație ale copiilor, cu scăunele de lemn alb și covorașe din fibre naturale.

Avem multe jucării de toate felurile, dar le ținem în cutii și în sertare și le scoatem pe rând, ca să ne antrenăm la joacă. Pentru pictură avem acuarele lavabile, pânze și chiar și salopete de artist. Avem și seturi muzicale, kituri LEGO, mașinuțe, trenuri, bebeluși și păpuși, cărți de povești și jucării interactive. Dacă stai o zi la noi, nu reușești să te joci cu toate jucăriile KIDS CLOUD. Nici dacă stai o lună. Poate doar dacă stai un an – dar nici atunci nu garantăm că ai să le epuizezi, pentru că mereu aducem noi materiale pentru creativitatea și bucuria jocului copiilor.

Jocuri

Credem că joaca este cea mai prielnică metodă de dezvoltare pentru un copil.

Folosind căile și metodele adecvate, copiii vor obține prin joacă, firesc și fără niciun efort, abilități esențiale pentru viața de zi cu zi: gândirea critică, creativitatea, raționalizarea, munca în echipă, gândirea spațială, abilități matematice, crearea conexiunilor și logica de soluționare a unei probleme.

Joaca cu  LEGO ne-a oferit mediul perfect de stimulare pentru o parte din aceste căutări. Varietatea cărămizilor LEGO, diversitatea domeniilor de manifestare a creativității – de la jocuri cu personaje, la învățarea alfabetului și construcția de bază, până la elemente de arhitectură spațială, mecanică și inginerie, noțiuni de matematică și chiar geometrie în spațiu pe înțelesul celor mici – și posibilitatea de a inventa mereu ceva nou sunt o abordare ideală pentru copiii KIDS CLOUD. Ceea ce reușim să dezvoltăm, dincolo de obiectele în sine, este esențial: abilități de lucru în echipă, rezistență la taskuri din ce în ce mai complexe, abilități de motricitate fină, gândire laterală, determinare și perseverență, gândirea în context și punerea lucrurilor în perspectivă.

Joacă STEAM are o abordare ușor diferită, dar urmărește dezvoltarea unor caracteristici complexe ale caracterului copilului și familiarizarea cu o serie de noțiuni mai complexe (tehnologie, inginerie, matematică, chimie) într-o manieră ludică. Avem kituri speciale  pentru activități pe domenii, și folosim materiale din mediul familiar al copilului: apă, săpun, făină, orez, nisip, frunze etc. Formula de îmbinare contează de fapt: poți să obții rezultate uluitoare din elemente banale amestecate într-un anume fel. De aceea kiturile noastre sunt unice și special pregătite pentru joaca STEAM. Apoi discutăm – vedem ce am aflat, cum am ajuns la rezultat, cum ne afectează și ce altceva putem face cu aceleași elemente îmbinate diferit. Dezvoltarea artistică nu este nici ea lăsată deoparte, ci are un rol central prin pictură, modelare, muzică și artă teatrală.

Iar joaca în aer liber e propunerea KIDS CLOUD pentru o experiență completă. Curtea și grădina noastră sunt special amenajate și dotate pentru explorare și integrarea a experiențelor teoretice în viața de zi cu zi și în realitatea imediată. Dar pentru asta, trebuie să te convingi singur – programează o vizită la noi pentru mai multe detalii.

Meniu

Despre meniu chiar de la Băcănia Veche

“Gătim în fiecare zi pentru mai bine de 500 de copii. Cu tot ce înseamnă asta! Intoleranțe pe ici pe colo, mofturi acceptabile (că și noi suntem parinți și înțelegem), limitări și restricții. Dar mai ales responsabilitate! Gătim cu grijă, iar asta ne face să ne hranim și noi copiii din aceeași mâncare pe care o trimitem și celorlalți copii, deveniți, într-un fel, tot “ai noștri”.

Sunt multe lucruri care-mi aduc mulțumiri și satisfacții, însă trebuie să recunosc că asta e cea mai mare dintre ele. Mi se pare (chiar dacă poate parea un pic exagerat) că pun un umăr la educația copiilor. La educația lor culinară. Sper ca ei să fie clienții pretențioși și cu papilele antrenate care o să ne intre în restaurante peste 15 ani.”  Marius Tudosiei si Ioana Jucu, Băcănia Veche

Meniul este avizat și semnat de medicul nutriționist de două ori/an, printr-o “anchetă alimentară” – documentul legal care atestă conformitatea % cu necesarul zilnic de calorii, proteine, glucide și lipide din alimentația normală a unui copil.

Meniul este conceput pe sezoane, astfel încât să beneficiem mereu de ce este mai proaspat în fiecare anotimp, este echilibrat și acoperă cea mai mare parte din necesarul zilnic al unui copil pentru o dezvoltare sănătoasă.

O zi pe săptămână – luni – este ziua fără carne, în rest avem pui, pește, curcan și vită, câte o dată pe săptămână din fiecare. Nu folosim arome artificiale, coloranți sau prafuri magice. Gustul vine din proporția de condimente și legume sănătoase folosite în cantitate generoasă.

Folosim numai produse proaspete, cât mai naturale și mai apropiate de gustul lor firesc:  legume de sezon, sau iarna legume conservate de noi, pâine cu maia, din făină integrală, cu tărâțe, de la furnizorul nostru de încredere – “Brutăria Colț de Pâine”,  ulei de măsline de la două ferme de mici producatori din Grecia. (Le puteti testa si achizitiona si din pravalia noastra din Barbu Vacarescu 49). Peștele și carnea de vita provin de la cele mai de încredere raioane de specialitate: cele de la Metro, deocamdată cea mai sigură sursă pe care am testat-o. Niciodată congelate, ci achiziționate cu o zi înainte de preparare sau chiar în dimineața zilei respective. Din 16 noiembrie 2016 am introdus carnea de struț în meniul copiilor de la grădinițele cu care lucrăm. Deserturile/gustările sunt toate preparate de noi, inclusiv biscuiții digestivi sau cei cu fructe și cu ciocolată. Rețetele sunt adaptate și conțin o cantitate cât mai mică de zahăr. Lactatele pe care le folosim provin de la Nucet și Ferma Pantelimon​. De la ei avem iaurt, sana, chefir, branză dulce, smântână pentru gătit și brânză telemea de vacă.

Ca procedeu de gătire, este important să știți că nu prăjim nimic. Totul este copt, fiert sau gătit la aburi. Mâncarea este în general mai puțin sărată, spre deloc.